Debbie nu a ezitat când a adoptat-o pe Bo.
Știa că fiica ei va avea o dizabilitate severă care necesita îngrijire 24 de ore din 24 și, chiar și așa, și-a construit o viață alături de ea în Torbay, plină de rutine, răbdare și mici reușite pe care le sărbătoresc împreună în fiecare zi. Mama și surorile adulte ale lui Debbie s-au alăturat fără ezitare, iar chiar și Joanne, fosta ei tovarășă din plasament, a devenit sora pe care Bo a ales-o.
Astăzi, la șase ani, Bo comunică folosind limbajul semnelor și simbolurile Makaton, câștigă afecțiunea tuturor la școala ei și are chiar o poreclă care o definește mai bine decât orice diagnostic: „prietenă”. Învățătoarea ei spune că este prima care îmbrățișează pe oricine este trist. Debbie rezumă ce a învățat în această călătorie printr-o frază simplă: a accepta ajutor nu este o slăbiciune; este ceea ce îți permite să rămâi în picioare.
